Obosite de-ntristare, stau fecioarele-ațipite,
Sub povara așteptării într-un dor usturător...
Căci e noapte și e ușa și-s ferestrele-oblonite
Și nu-i glasul care strigă: "Iată Mirele-n pridvor!"

Stau cu candelele-n mână, pregătite să lumine
Și să-Ți bucure privirea în al nopții tainic ceas,
Când Tu vii, iubite Mire, să Te-ntâmpine pe Tine...
Căci pe Tine te așteaptă... Și-arde untdelemnu-n vas!

Dar deodată-ncremenirea risipită-i de-o strigare
Pentru-acelea ce-s în mreaja trist-a apăsării somn:
"Iată, Mirele la ușă, să-I ieșiți spre-ntâmpinare!
Gata lunga așteptare! Iată al Iubirii Domn!"

Vine cu-n surâs de glorii, mai sublim c-al unui înger...
Vine cu un pas de cântec în al nopții ceas tăcut...
Dar se-nchide-n urmă ușa și afară numai plângeri -
"Depărtați-vă degrabă fiindcă nu v-am cunoscut!"


Frații mei, El ne cunoaște? El găsi-ne-va în Casă,
Ca fecioare înțelepte și cu candela arzând?
Gata suntem pentru Mire, pentru clipa cea aleasă?
Sau ne va găsi afară și vom rămânea plângând... ?

Sa luăm în vas uleiul, ce-i în noi dumnezeire -
Duhul Sfânt – Făgăduință și Pecete și Arvună!
Și cu dorul curăției să Îl așteptăm pe Mire,
Căci El vine și tânjește să ne afle împreună!

Amin.